|
In
tempu....ma tantu, ma tantu tempu inderè. Paire
e fiu burdigoti i aveva in tocu de
campagneta li per li da vesgin au biu, ma
in te sa campagneta, a parte in pò de
verdura, caiche cianta da fruta, e mancu
gaire bela, i nu riusciva a faghe vegne ren.
Sara forsci anche perchè, candu l'eira u
tempu di musari, i se n'andava tuti dui in
cun a cana in se l'asa davanti au parigi e i
ghe pasava de meze giurnae, senun de giurnae
intreghe, candu l'eira u tempu di funzi, nu
ne parlamu, tuti i boschi d'inturnu a
Burdighea, pe eli i nu l'aixieva de segreti
e a cavagneora a l'eira sempre prunta, nu
parlamu poi du tempu da cacia, nu gheira
ouxielu chi nun cunuscese, i saixieva, da
candu entrava a prima caiura, fintantu che
carese l'urtima becasa..... Ma però, candu
nu ciuveva e nu ghira de ventu, e alura
propriu i nu pureva truvà de schuse e i eira
custreti propriu a duveghe andà, u cumnetu u
l'eira sempre u stesu, sa campagna a nu
rende propriu ren.... Ma in giurnu che u fiu
u l'eira andau pe funzi i pò ciu distante,
mentre u girutava pe si boschi u l'aveva
incuntrau, in meuratè, che in cun ina ramà
de mure, careghe de sa, u se l'andava a
vende in piemunte, pasandu, da una de se
mulatiere, che ancura adesu i ciama le vie
del sale, e alura sai cume e l'è scia in
muntagna cume in ta marina, candu se
incontra caic'un anche se nu se cunusce se
dà sempre u bon giurnu e se scangia due
parole, e cuscì parlendu, su meuratè apuntu
u ga ditu a su fieò, cu l'andava a vendise
sa sa, e che su tutu u g'andava ben, cu nun
l'avese persu de bestie e che caiche
brigante u nu g'avese purtau via tutu, u l'avereva
agagnau in te su viagiu ciù de chelu cu l'avereva
agagnau travaiandu nurmalmente chi a
Burdighea in tin'anu.... E che a sa l'eira
ina merce, che specialmente in sciù a nu l'aixieva
de preixiu, e che elu, u n'avereva anche
acatau de ciù na che cheli chi a cultivava i
nu eira riuscii a faghene avè de ciù.
Feguramuse, su fieò apena arivau a cà u l'è
andau a sercà so paire e u ga subitu ditu "pà
l'on atruvau mi u modu de fa rende a noscia
campagna, ciantamu da sa". Piai alura da l'entusiasmu
e pensandu finalmente de purè fa in pò de
sodi magari anche facilmente perchè chelu
meuratè u gaisgeva ditu che se i ghe n'avese
procurau, elu u ghe l'avereva acatà sicume i
eira de Burdighea e dunde a nu l'avereva
duvùu andala a sercà distante e perde du
tempu e ghe l'avereva paga u dugiu de chelu
in cu a pagava nurmalmente. Preparau u teren.
sercae e ciantine e ciantae l'è stau in
mumentu, tutu proseguiva ben, ma a in certu
mumentu, candu e ciantine e an cumensau a es
bele, aute ascaixi in parmu, ina bela matin
candu paire e fiu, i son arivai beli
cuntenti in campagna cose i tan vistu? Meze
ciante i nun gheira ciù, mangiae fin a raixe,
nu ve digu e face de si dui omi!! Cose sarà
staitu, che n'à faitu tutu su danu, che
bestia sarà ca na fau l'ò.... L'è de seguru
ina bestia ca sciorte de note, beseogna che
ghe vegnimu a faghe a posta. Sta note, se
piamu i sciopi ina stacà de cartuce, de
chele i cun i balin in pò grosi e che vegemo
tuti dui, ti vierai che a u screovemu che
bestia l'è ca ne mangia tutu. Ditu e faitu,
a seira paire e fiu dopu avè senau, sciopu a
spala i se son incaminai, siti sensa parlà,
e fina in cun a lanterna smorcia pe nun
spaventà, e ciù de tutu pe nu fase viè, in
caxiu, se bestiase chi ghe mangiava tutu e
fuse già staite in tà campagna, ma dopu ese
arivai, i se rende contu che nu gheira ancu
ren, e alura dopu esise in pò arepousai e
avese sercau in postu pe impostase, un in
sima e l'autru a u fundu da campagna i se
prepara pe pasaghe a note, nun prima de
esise mesi d'acordiu, che au primu burdelu
stranu i avereva asezu e lanterne e se, se
bestiase i fuse arivae e i se fuse duvùi
mete a sparatà au mancu i nu fuse sparai un
cun l'autru. E infati l'eira de seguru pasà
a mezaneote già da in belu pò candu i sente
di burdeli, cume tante ganasce chi giascia
in te ciante, drisae sciubitu e aureie,
asesu e lanterne nun sensa in pò de sghita
perchè i nu saixieva cose i se sereva
atruvai davanti, ma comunque decisi. Cose i
ven, ina nivura de grilandure, che tranchile
e de bon apetiitu i se mangia se bele
ciantine de sà. E alura nu ve digu, aisau u
sciopu, paire e fiu i taca a sparà, un u
carva e l'autru u muntava, sparandu e
afermanduse sulu u tempu pe ricaregà e
basta, i eira talmente piai da su da fa che
i nu se rende contu a in certu puntu de
atruvase ormai veisgin, candu ina grilandura
ca seira ancun sarvà, e forsci sperandu in
te stu modu de sarvase a pele, a fa in sautu
e se va a pousà in se fronte du paire. U fiu
alura in tin mumentu, sensa staghe de seguru
a pensà ciù de tantu ais au sciopu e
pan.....ina bota e poi sensa fa ina ciega
mentre u recarega u sciopu, a denti strenti,
a gente che oramai a s'eira recampà, dopu
avè sentiu tutu su sparatà i l'an sentiu di
"Un di nosci e u di vosci ouè e scrocighera".
SCROI
- persa ina
lenga persu in populu - |